Mă mint că apa asta rece-i mâna ta,
Chiar dacă ar fi să plâng, nu s-ar vedea,
Te aștept să vii și trec prin toate stările,
Și calendaru'-și rupe singur foile.
De ce ne mințim că suntem nemuritori?
Și veșnicia are clipe uneori,
De ce nu ne mai întâlnim la cafeaua din zori?
Topește-mă și apoi îngheață-mă la zero absolut,
Ia-mi tot oxigenul,
Noi, două galaxii cu rătăciri,
Și tot atâtea simetrii
Tranversând infernul
Și simt cum infinit îmi treci prin vene,
Mă liniștești cu același: "Nu te teme!",
Atât de multe ne despart azi de noi doi,
Ne-o spun privirile aruncate inapoi.
De ce ne mințim că suntem nemuritori?
Și veșnicia are clipe uneori,
De ce nu ne mai întâlnim la cafeaua din zori?
Topește-mă și apoi îngheață-mă la zero absolut
Ia-mi tot oxigenul,
Noi, două galaxii cu rătăciri
Și tot atâtea simetrii,
Tranversând infernul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu